Fotograful Presedintelui

Fotograful Presedintelui U.S.A. a stabilit o relație apropiată cu președintele Obama, însoțindu-l aproape peste tot. În fiecare zi reușește să facă între 600 și 900 de fotografii cu ceea ce se întamplă la Casa Albă. Fiecare fotografie dată publicitatii este atent examinată și primeste acordul serviciului de presa al președinției.

“Am surprins acele momente care nu se vor mai repeta. De exemplu, atunci când Obama a fost la Moscova, în 2005, nimeni nu l-a recunoscut, însă eu mi-am dat seama că , chiar dacă el devine președinte într-o zi, nu vom mai vedea așa ceva. Era puțin probabil, desigur, dar am văzut că are potențial. Același lucru nu este valabil pentru majoritatea oamenilor, ” a declarat Pete Souza.
Vedeți potofoliul oficial al Casei Albe AICI

Site-ul oficial al fotografului Pete Souza

Pete a continuat să fotografieze pe Obama în postură de senator, care a devenit în scurt timp un candidat la președinție, iar în 2008 a cîștigat alegerile. Pete Souza a revenit la Casa Albă ca fotograf oficial și director al serviciilor de fotografie.
Souza și echipa sa a documentat viața președintelui din 2009. În imaignile lui Pete, Obama este prezentat nu numai în calitate de președinte, ci și ca un bărbat, soț și tată.

Vocea lui Morgan Freeman, care narează documentarul pe care-l veți vedea, spune că toate fotografiile pe care le realizează fotograful președintelui ajung să devină mărturii ale istoriei. Și e foarte bine spus. Orice fotografie, orice moment surprins, poate însemna la un moment dat enorm de mult. Atât de mult încât să aibă puterea de a schimba chiar și o națiune, mai mult sau mai puțin, în funcție de context.
Vedeți documentarul video complet despre fotograful președintelui AICI

Fotografie - Notiuni de baza

Cel care fotografiaza trebuie sa invete sa controleze si sa manipuleze lumina. Pentru a face acest lucru are la indemana cativa parametri cu care sa se “joace”:

Diafragma – orificiu cu diametru variabil care controleaza cantitatea de lumina care intra in mediul optic Timp de Expunere – durata de timp in care senzorul este expus luminii
Sensibilitatea Senzorului - determina cantitatea de lumina necesara pentru ca fotografia sa fie corect expusa

- Diafragma este un element care controleaza cantitatea de lumina care intra in mediul optic, la fel ca irisul ochiului uman. Ea este compusă dintr-un set de lamele dispuse paralel cu lentilele obiectivului în aşa fel încât ele formeză un orificiu al cărui diametru este variabil. Modificarea diafragmei (A – aperture) conduce la marirea sau micsorarea orificiului permiţând astfel un control asupra cantităţii de lumină ce pătrunde prin obiectiv.

Diafragma se masoara cu ajutorul numarului f, care este de fapt un raport intre diametrul fizic al deschiderii si distanta focala, astfel incat, indiferent de obiectiv, o anume valoare a diafragmei inseamna aceeasi cantitate de lumina intrata in aparat. Asadar, daca avem o deschidere de 25 mm la o distanta focala de 50 mm, valoarea diafragmei este de 1/2. In practica nu se mai specifica “diafragma unu pe doi”, ci se specifica doar numitorul, adica “diafragma doi”.

Valorile pe care le poate lua diafragma (f) sunt 1, 1.4, 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16, 22, 32, 45, 64 fiecare valoare reprezentand jumatate din cantitatea de lumina admisa de valoarea precedenta. Exista si aparate care utilizeaza jumatati sau treimi de treapta. O diafragma deschisa lasa sa intre mai multa lumina. Cantitatea de lumina care trece la o anumita valoare a diafragmei este de 2 ori mai mare decat valoarea imediat urmatoare, mai inchisa. De exemplu o diafragma f/1,4 admite de doua ori mai multa lumina decat f/2.

Atenţie, 1 este deschiderea cea mai largă ! Deci, când vorbim de o diafragmă mare avem în vedere o valoare mică şi viceversa.

Cu cât un obiectiv permite o deschidere mai mare a diafragmei cu atât spunem despre acel obiectiv că este mai luminos, iar acest lucru este un criteriu foarte important în aprecierea calităţii lui.

http://pozeprofesionale.blogspot.ro/p/simulator-dslr.html

- Timpul de expunere este timpul in care senzorul este expus luminii.
Timpul de expunere poate fi controlat cu ajutorul obturatorului. Obturatorul este acel dispozitiv care, prin deschidere, permite pătrunderea luminii necesară pentru expunerea senzorului. Obturatorul este constituit din două perdele, dispuse vertical sau orizontal, aşezate cap la cap. În repaus doar una dintre ele acopera pelicula. În urma declanşării, ele se deplasează una în urma celeilalte, la foarte mica distanţă, descoperind astfel, în mod egal, senzorul.

De ce două perdele şi nu una singură care să se deschidă şi apoi să se închidă ? Răspunsul e simplu. Dacă ar fi o singură perdea ce s-ar deschide de la stânga la dreapta, să zicem, partea din stânga a peliculei ar fi expusă mai mult timp decât cea din dreapta deoarece aceasta ar fi expusă şi când perdeaua ar ajunge la jumatatea “drumului” şi încă mai acoperă jumătatea dreaptă. Dacă punem la socoteală şi “drumul” înapoi al perdelei (deci de la dr. la st.), decalajul se accentuează pe acelaşi raţionament. Am obţine astfel o fotografie jumătate expusă corect, jumătate supra/subexpusă.

Ca si in cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se face in trepte, fiecare treapta dubland sau injumatatind timpul de expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30; 1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc.
De exemplu un timp de expunere de 1/1000 lasa sa treaca jumatate din lumina admisa intr-un timp de 1/500. Timpii de expunere cei mai utilizați în fotografia curentă, care se face în general din mână și nu de pe trepied, sunt între 1/60s și 1/500s.

- Sensibilitatea senzorului determina cantitatea de lumina necesara pentru ca fotografia sa fie corect expusa. O sensibilitate mica inseamna ca este nevoie de o cantitate mai mare de lumina, care poate fi compensata fie din diafragma (se deschide mai mult diafragma), fie din timpul de expunere (se mareste timpul de expunere).

Sensibilitatea se masoara in diferite unitati:
ISO/ASA: 50, 100, 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400
DIN: 18, 21, 24, 27, 30, 33, 36, 39
GOST: 45, 90, 180, 350, 700, 1400, 2800

Scara este aritmetică, sensibilitatea se dublează la fiecare treaptă, de exemplu 400 ISO este o sensibilitate de două ori mai mare decât 200 ISO, ceea ce duce la un necesar de lumină de două ori mai mic.
Expunerea Rezultatul combinaţiei dintre valorile diafragmei, a timpului de expunere şi, respectiv, sensibilitatea senzorului poarta numele de expunere.

Stabilirea expunerii înseamnă determinarea cantităţii de lumină şi a timpului în care această lumină impresioneaza senzorul astfel încât să obţinem o imagine corectă. Astfel, pentru o expunere corecta unui timp de expunere îi corespunde o anumită deschidere a diafragmei. Deschiderea sau închiderea diafragmei cu o treaptă faţă de valoarea corectă, fără a modifica şi timpul de expunere duce la supraexpunerea, respectiv subexpunerea imaginii. Acest lucru nu înseamnă că pentru aceleaşi condiţii de iluminare nu putem folosi decât un singur timp de expunere (respectiv o singură diafragmă). Putem alege între mai multe combinaţii (perechi) de diafragmă/timp de expunere functie de rezultatul dorit.

Fotografia de produs

Nu cu mult timp in urma, fotografia de produs era un gen al fotografiei abordabil doar de catre profesionisti. Pe vremea utilizarii exclusive a aparatelor foto "pe film", nu era la indemana oricui procurarea si utilizarea echipamentului necesar pentru realizarea fotografiilor de produs de o calitate decenta. Nu vreau sa intru in detalii istorice, dar, principial, dificultatile constau in procurarea de filme speciale dedicate utilizarii in lumina tungsten (bec), filtre de corectie a temperaturii de culoare, exponometre pentru stabilirea expunerii corecte, prelucrari speciale de laborator etc.

O data cu raspandirea aparatelor de fotografiat digitale, aceast gen de fotografie a devenit accesibila tuturor. O camera digitala si un trepied este tot ceea ce avem nevoie! Motivele acestei facilitari se bazeaza in principal pe capacitatea aparatelor digitale si a softurilor de editare grafica de a lucra cu surse de lumina de toate tipurile (diverse temperaturi de culoare - lumina naturala, bec tungsten, neon etc) si posibilitatea vizualizarii imediate a imaginilor obtinute si ajustarea parametrilor de fotografiere pentru corectarea eventualelor probleme de iluminare, expunere si compozitie. Mai nou, multe dintre aparatele digitale au functii avansate de genul afisarii histogramei, modul "live view", detectarea zonelor supra si sub-expuse etc

Dar de ce ar avea nevoie cineva de fotografie de produs? Cateva exemple des intalnite ar putea fi: pentru a posta imagini de calitate pe blog-uri personale, site-uri de mica publicitate si licitatie, site-uri ale micilor afaceri personale, realizarea de fluturasi si pliante publicitare, pentru imortalizarea creatiilor proprii sau ale copiilor si prietenilor (si exemplele pot continua).

In continuare o sa prezint cateva variante simple pe care le-am incercat de-a lungul timpului. Nu e o lectie de fotografie de produs si nici o metoda stiintifica riguroasa, dar poate va fi folositoare cuiva.

O sa ma axez pe infatisarea catorva tipuri de fotografie de produs, fara sa intru in detalii de prelucrare in aplicatii de editare grafica (Adobe Photoshop, Gimp etc). Din economie de timp, incerc sa pastrez aceste prelucrari (ca, de altfel, si procesul de captare a imaginilor) la un minim decent.
Acest minim decent include:
- corectarea temperaturii de culoare (white balance), daca este cazul
- taierea partilor nerelevante din imagine (cropping)
- rotire, daca este cazul
- ajustarea nivelelor de alb, gri si negru (instrumentul "levels" din aplicatiile de editare) - prin aceasta ajustare urmaresc obtinerea fundalului alb sau negru (dupa caz) si obtinerea contrastului dorit
- ajustarea saturatiei (marirea sau micsorarea ei, dupa caz)
- redimensionarea la marimea dorita
- sharpening utilizand metoda unsharp mask (de obicei folosesc parametrii: amount=100, radius=0.4, treshold=0, dar nu e nici o regula in aceasta privinta)

Toate aceste editari nu ar trebui sa va ia mai mult 1 minut per imagine!

Recomand utilizarea unui trepied pentru obtinerea unor imagini clare, nemiscate.

Cum devii fotograf profesionist

Fotograful profesionist refuză să facă poze de amintire, are principii. Caută ceva mai important, celelalte trei, probabil pe toate trei, în această ordine. Aşa e construit omul, astea trei sunt şi valorile societăţii de astăzi, deci totul se potriveşte perfect. Asta e viaţa, unii trăiesc din amintiri şi pierd, alţii câştigă renume, bani, femei. Probabil ultimii sunt cei mai fericiţi. În cazul fotografelor în loc de femeie se înţelege bărbat.

1. Renume
Fotograful profesionist este un om foarte important. El creează vedetele, din oameni proşti. El creează imaginea politicienilor care sunt aleşi în funcţii importante. El creează personalităţile acestei lumi, desigur, de cele mai multe ori nu singur, ci în echipă cu artistul PR, artistul marketing, cu artistul make up şi artistul retuşator. El decide în locul poporului, ce e frumos şi ce e la modă. Un asemenea om important trebuie să aibă un renume pe măsură.

2. Educaţie
Fotograful pro este autodidact sau supereducat.
Autodidactul a creat lumea lui de basm din nimic, din neant. Tot ce a realizat a realizat cu forţele proprii, neajutat de nimeni. El este un creator. N-are profesori, n-are maeştrii, pentru că n-are voie să aibă, şi n-are nici fotografi preferaţi. În cel mai rău caz poate să aibă vreun idol, dar numai din fotografii decedati sau dispăruţi din viaţa artistică. Cel mai bine e să-l pomenească pe Ansel Adams. Nu cumva să amintească însă de vreun fotograf care e încă pe vârf, că va fi comparat cu el şi va avea de pierdut.
Fotograful profesionist supereducat pare mai învăţat decât talentat, creează impresia de excelent meseriaş care duce jobul la capăt fără surprize neplăcute. Are studii tari în specialitate, cel puţin superioare. Dacă este mai bazat, are diplomă din State, de la o şcoală de rangul "World Photography School" sau "New York Institute of Photography". Astea sună foarte bine, şi oricum oamenii nu ştiu ce se află în spatele lor. În afară de şcoală fotograful pro supereducat a mai participat la numeroase conferinţe şi workshopuri, cu titluri foarte importante, ca "Totul despre fotografie" ţinut de un domn EFIAP sau "Psihologia substratului 3 în arta fotografică contemporană" organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.

3. Alegerea subiectelor
Fotograful profesionist nu trebuie să se teamă de subiectele iubite de popor: peisaje frumoase, animale, nud, vedete, sânge. Chiar ar fi recomandat să abordeze una din aceste genuri. Însă nu trebuie să uite că fotograful profesionist este multilateral dezvoltat şi se pricepe la toate genurile de fotografie, deci oricât de tare s-ar profila, e bine să nu refuze escapade în alte genuri, prin asta demonstrând doar măiestrie.
Dacă nu are chef să pătrundă în alte genuri, trebuie măcar să creeze senzaţia asta. Poate liniştit să numească "Reportaj" o serie de nuduri printre ruine şi să găsească un prieten care să-i scrie o critică despre genialitatea artistică a transhumanţei metodelor specifice jurnalismului în fotografia artistică de nud, lucru care se întâmplă prima dată la nivel naţional şi internaţional, această premieră înscriind artistul între cei mai mari artisti vizuali ai momentului.

4. Formarea opiniei
Fotograful profesionist trebuie să aibă părere despre cât mai multe lucruri şi trebuie să-şi spună părerea de cât mai multe ori. La televizor, la radio, pe forumuri, pe bloguri. Trebuie să aibă grijă însă să nu atace la persoană, să expună doar laudele cu nume, criticile să le formuleze doar aşa la general: "unii..." sau "alţii...", fără să supere pe nimeni. Este extrem de important ca fotograful profesionist să nu aibă duşmani.
Fotograful trebuie să aibă fani şi fan club. Trebuie să organizeze întâlniri cu fanii, numite "ieşiri fotografice", în care să meargă la pozat împreună, ca discipolii să vadă cum pozează maestrul, cum verifică histograma şi cum îşi pune filtrul.
Dacă are destui fani, fotograful poate să organizeze aceste ieşiri şi pe bani, şi să le numească workshopuri. La workshopuri poate să-i înveţe trucurile prin care a devenit el artist. Asta îi interesează pe oameni, reţete simple şi sigure. Sau, dacă artistul este într-adevăr mare artist, poate să le dezvăluie toate secretele fotografiei universale într-o expunere de trei ore, după care la o ieşire fotografică de două ore să exemplifice cele expuse, realizând fotografia secolului.
Culmea carierei de fotograf este momentul în care ajunge vedetă. Un fotograf vedetă trebuie să se comporte conform statutului său, să se pupe cu celelalte vedete, să vorbească mai afectat, să se îmbrace mai personalizat, să fotografieze cu ochelari de soare pe ochi, să dea interviuri ori de câte ori poate. Viaţa lui privată să fie subiectul numeroaselor articole din presa de scandal, articole bine regizate de către departamentul de imagine al artistului şi date pomană presei însetate de senzaţii. Artistul o să mai aibă rubrică permanentă într-o revistă de femei sau la o televiziune privată, rubrică la care principala atractie să fie artistul însuşi, şi pe cât posibil şi titlul rubricii să fie numele lui.

5. Look
Artistul este un dur. Dacă nu este un dur, trebuie să-şi creeze imaginea de dur, ori prin aspect (musculos sau îmbrăcat milităreşte), ori prin comportament agresiv sau limbaj corespunzător. Asta o să-l ajute să domine relaţiile lui cu oamenii din jur şi să evite astfel să pară fraier şi să fie păcălit, eventual şi la bani.

Poze Profesionale - Fotograf Profesionist

Ce inseamna poze profesionale? Cuvantul "profesional" inseamna, dupa DEX, "care tine de o profesiune" sau "referitor la o profesiune". Asadar, poze profesionale sunt pozele facute de un fotograf profesionist.

Intr-o acceptiune mai larga, poze profesionale, inseamna poze de calitate, care sunt net superioare celor facute de amatori.

Sa examinam termenul "calitate" in privinta fotografiilor. Nimeni nu contesta faptul ca fotografiile de calitate trebuie in primul rand sa fie tehnic impecabile. Asta inseamna ca trebuie sa fie clare, sa aiba culori naturale, sa aiba contrast si luminozitate, sa nu contina zgomot de imagine si sa aiba o rezolutie suficienta pentru scopul propus. In aparenta, aceste conditii pot fi indeplinite de un aparat foto DSLR, chiar si de o camera point and shoot de ultima generatie. De aici poate aparea ideea ca nu fotograful face diferenta ci aparatul.

Totusi, cu acelasi aparat foto, un fotograf profesionist va produce poze mai bune decat un amator. Asta pentru ca profesionistul stie foarte clar care sunt limitele unui aparat si nu le va forta. El va folosi in mod inteligent aparatul si se va folosi de experienta pentru a obtine rezultatul dorit, pe cand amatorul va incerca la noroc.

Sa luam un exemplu imaginar: sa presupunem ca se doreste fotografierea unei scene in care mai multi oameni danseaza intr-o sala prost luminata, dar care are efecte dinamice de lumini. Fotograful amator va folosi aparatul pus pe auto, care va decide ca lumina este atat de putina incat la sensibilitatea maxima (ISO 6400) si apertura cea mai deschisa nu se poate obtine expunerea corecta si va folosi flashul. Rezultatul va fi efectul de caverna, adica una-doua persoane aflate mai aproape de aparat vor fi expuse corect si restul se va cufunda in bezna. Poza nu surprinde atmosfera de club si este un semiesec. Fotograful profesionist va intelege ca aparatul greseste cand considera ca nu poate expune corect. 

Imaginea trebuie sa fie intunecata pentru ca asa este scena, doar accentele de lumina date de spoturi sunt cele care trebuie expuse corect. Fotograful profesionist va trece aparatul pe modul manual si va dezangaja flashul, va folosi timpul minim admisibil pentru a ingheta miscarea (regula 1/focala), sa zicem 1/45 s, va folosi maximum de sensibilitatea (ISO 3200) si minimum de apertura si va produce o fotografie care va surprinde exact atmosfera prezenta. Persoanele vor fi mai mult siluetate sau cu accente de la luminile dinamice. Aceasta fotografie este o reusita. Este posibil ca zgomotul sa fie prezent, dar fotograful profesionist stie ca datorita rezolutie mari, prin micsorarea dimensiunilor va obtine o fotografie buna, care poate fi printata la 15x21 cm.

Din exemplu de mai sus se intelege ca nu aparatele fac fotografiile, ci oamenii. Fotograful decide ce si cum.

Dar cand vorbim despre fotografii profesionale nu ne oprim numai la calitatea tehnica. Mai sunt multe alte aspecte care aduc plusuri: calitatea luminii, compozitia si incadrarea, felul in care se pozeaza si multe altele.